Circuit Troia, Efes, Pamukkale, Cappadocia, Istanbul cu autocarul

Cappadocia: Călătorie între cer și piatră

O călătorie în inima Anatoliei, acolo unde a luat naștere creștinismul timpuriu este un prilej de a cunoaște istoria, cultura, gastronomia și peisajele unice în lume pentru care această regiune este lăudată.

Vom parcurge împreună peste 2000 de ani de istorie, de la Troia la Hagia Sofia, trecând prin Cappadocia, pamântul cu povești scrise în piatră și rugăciuni. Vom vizita 7 obiective turistice aflate în patrimoniul universal UNESCO și vom reveni acasă recunoscători și încărcați de amintiri unice.

Un circuit turistic de la Egipt la Bizanț

Plecăm din Egiptul Antic, a cărui regina Cleopatra își menținea frumusețea îmbăindu-se în piscinele naturale de la Pamukkale, apoi trăim legendele Greciei Antice marcată de războiul de la Troia. Urmăm apoi calea deschisă de Sfinții Părinți cappadocieni prin bisericile construite și pictate în grotele naturale formate aici în milioane de ani de geologie și ne încheiem călătoria în Istanbul, unde Bizanțul și Islamul își arată și astăzi forța și gustul pentru frumos în pictură și arhitectură.

Pro Travel vă propune un circuit unicat prin care veți descoperi două milenii de istorie, civilizație și spiritualitate a lumii, alături de ghizi ale căror calificări profesionale în domeniul turismului religios și patrimoniului universal sunt certificate și validate în sute de pelerinaje și călătorii culturale.

Ziua 1: București – Canakkale

Distanță: ~550 km / Durată: 9-10h incluzând pauze

  • Plecare:  Dimineața devreme (ora 6:00 - 7:00).
  • Pauză cafea:  Ruse (aprox. 60 km, 1h de la București).
  • Pauză prânz:  Lapseki (aprox. 490 km, 8h, la una dintre tavernele de pe malul mării).
  • Traversare pe Podul Canakkale 1915 , cel mai lung pod suspendat din lume, inaugurat în 2022, o premieră în domeniul ingineriei și construcțiilor care a fost subiectul multor documentare de televiziune și articole de călătorie.
  • Seara:  Sosire la Canakkale, tur pietonal al centrului orașului și al promenadei, vizitarea pieței tradiționale Aynali Carsiși degustarea faimoaselor plăcinte cu brânză Peynir Tatlisi. Cazare.

Ziua 2: Canakkale – Troia – Ayvalik – Casa Maicii Domnului Selçuk – Kusadasi

Distanță: ~390 km / Durată: 6-7h

  • Dimineața:  Vizită la Muzeul Troia  locul unde au avut loc dramaticele confruntări între greci și troieni ce au devenit subiectul epopeelor Iliada și Odiseea. Vom descoperi împreună în acest sit UNESCO cum arăta cu adevărat calul troian dar și ce se ascunde între ruinele acesteicetăți uimitoare.
  • Pauză prânz:  Ayvalik (fructe de mare și atmosferă tradițională).
  • Plecare spre Casa Maicii Domnului în Selçuk (aprox. 140 km)
  • Vizită la Casa Maicii Domnului , un important loc de pelerinaj creștin, ultima locuință a Fecioarei Maria după ce aceasta a fost încredințată apostolului Ioan. Vom poposi aici pentru a vizita Casa propriu-zisă, Izvorul cu apă binefăcătoare, Perete Dorințelor, unde pelerinii lasă bilețele cu rugăciuni și speranțe, altarul exterior pentru slujbe și liturghii în aer liber dar și grădina Maicii Domnului.
  • Seara:  Cazare în Kusadasi.
  • Plecare:  După mic-dejun spre Efes.

Ziua 3: Kusadasi –Efes - Pamukkale (Hierapolis)

Distanță: ~185 km / Durată: 2h30min

  • Vizită la Efes, cel mai complet model de oraș-port roman din Anatolia; importanță creștină timpurie (obiectiv înscris în patrimoniul UNESCO) unde vom vedea Biblioteca lui Celsus, Marele Teatru, strada Cureților, Templul lui Hadrian și casele terasate (bilet separat).
  • Sosire:  în Pamukkale, vizită la siturile de travertin  și Hierapolis  – obiectiv ânscris în patrimoniul UNESCO Aici poți păși pe urmele Cleopatrei îmbăindu-te în apele termale cu virtuți terapeutice și poți contempla armonia perfectă dintre natură, istorie și legendă — o călătorie care hrănește atât trupul, cât și sufletul.
  • Seara:  Cazare la hotel în Pamukkale – relaxare.

Ziua 4: Pamukkale – Konya

Distanță: ~392 km / Durată: 5 h

  • Plecare:  după mic-dejun, plecăm spre lacul Salda, o minune naturală a Turciei, apoi ne continuăm călătoria spre Sagalassos, cel mai frumos oraș antic al sudului Anatoliei, cunoscut pentru importanța lui strategică ce l-a făcut o țintă a campaniilor militare ale lui Alexandru cel Mare. Ne continuăm călătoria spre Isparta, ținutul trandafirilor unde vom face un popas pentru cumpărături dedicate produselor obținute din uleiuri esențiale de trandafir și lavandă. Pornim apoi spre Konya, unde vom vizita Muzeul Mevlana, acolo unde de 800 de ani se odihnește poetul și înșeleptul sufit Rumi
  • Seara: cazare la hotel în Konya

Ziua 5: Konya – Cappadocia

Distanță: ~244 km / Durată: 3 h

  • Dimineața:  plecare din Konya către centrul regiunii Cappadocia. Prima oprire va fi la Karavanserai, o piață pentru comercializarea bunurilor și mărfurilor ce străbăteau Drumul Mătăsii, conservat perfect încă din secolul al XIII-lea. Vom continua apoi drumul către inima Cappadociei prin Valea Ihlara, vom vizita orașul subteran de la Kaymakli înscris în patrimoniul UNESCO și apoi ne vom îndrepta către Urgup prin Valea Porumbeilor.
  • Seara: Cazare la Urgup

Ziua 6: Cappadocia – Ankara

Distanță: ~302 km / Durata 3 ore

  • Dimineața:  Plimbare cu balonul (Optional)
  • Pauză:  Mic dejun la hotel după plimbare.
  • Vizită la Muzeul Național în aer liber Goreme, obiectiv înscris în patrimoniul UNESCO, unde vom vedeacele 12 biserici construite în grotele din Cappadocia ale căror picturi sunt conservate încă din primul mileniu de creștinism.Ne continuăm călătoria prin Avanos unde vom vizita un atelier de olărit tradițional ce funcționează neîntrerupt de 200 de ani, apoi vom vizita valea Zelve și parcul Pasabagi , obiectiv inscris în patrimoniul UNESCO.
  • Deplasare către Ankara cu un popas la lacul cu apă sărată Tuz Golu pentru fotografii și cumpărături
  • Seara:  Cazare în Ankara.

Ziua 7: Ankara – Istanbul

Distanță: ~440 km / Durată: 4h

  • Plecare:  Dimineața plecăm din Ankara, nu înainte de a vizita Muzeul Civilizației Anatoliene din acest oraș precum și Mausoleul Ataturk.
  • Prânz: pauză la Bursa pentru masa de prânz, vizitarea centrului acestui oraș.
  • Seara:  Sosire în Istanbul, cazare.

Ziua 8: Istanbul

Distanță: ~40 km (local)

  • Dimineața:  Tur panoramic cu autocarul (Moscheea Albastră, Palatul Topkapi, Sfanta Sofia). Istanbul este orașul cu cea mai impresionantă biografie: capitală a două imperii (Imperiul Bizantin, cu o istore de aproape 1500 de ani și Imperiul Otoman, cu o istorie de aproape 500 de ani), punct comercial strategic care unește două continente – Europa și Asia - și centru religios pentru creștini și musulmani. Centrul istoric al orașului este un obiectiv înscris în patroimoniul UNESCO.
  • Timp liber:  Shopping (Marele Bazar sau Kadikoy).
  • Seara:  Cina pe Bosfor  cu croazieră.
  • Cazare:  Istanbul.

Ziua 9: Istanbul – Edirne – București

Distanță: ~640 km / Durată: 9-10h

  • Plecare:  Dimineața spre Edirne (230 km).
  • Pauză vizită:  Moscheea Selimiye și scurt tur al orașului.
  • Prânz:  În Edirne, la o tavernă locală.

Plecare:  Spre București (410 km, cu pauze la benzinărie în Bulgaria).

Tematica acestui circuit:

Pornește într-o aventură de nouă zile printr-o Turcie fascinantă, unde miturile și istoria prind viață la fiecare pas. Acest circuit cultural te poartă din Troia legendelor homerice până în Istanbul , poarta dintre lumi, într-o călătorie care unește civilizațiile antice, credințele și peisajele naturale unice recunoscute de UNESCO .

  • Interacțiunea om–natură: Pamukkale, Cappadocia
  • Spiritualitate și credință: Casa Maicii Domnului, Konya, bisericile rupestre
  • Moștenire istorică și urbană: Efes, Bursa, Istanbul
  • Peisaje spectaculoase și experiențe autentice anatoliene

  • transport cu autocarul
  • cazare cu mic dejun în hoteluri de 3 și 4 stele
  • ghid turistic autorizat și licențiat în turism și patrimoniu religios
  • asistența turistică


Ce spun clienții despre Pro Travel

Am efectuat deja câteva excursii cu această agenție: la Prislop, Ghighiu,de Ivorul Tămăduirii și recent, la Istambul, astfel încât pot aprecia seriozitatea și profesionalismul organizatorilor.
Servicii de calitate, ghid foarte bine documentat și care a răspuns cu promptitudine tuturor solicitărilor turiștilor, realizând totodată o atmosferă plăcută și relaxată.
Mulțumim ProTravel și vă dorim succes în continuare!

Aurelia Cazacu

Recomand cu încredere. Pelerinajul la Sfântul Munte Athos a fost foarte interesant iar Ciprian din postura de ghid a știut cum sa ne mențină atenția la cote maxime. O persoana profesionistă și care are mare drag de aceasta meserie, plus foarte activ , iar interacțiunea cu grupul este foarte bună!

Cristi Buliga

A fost o experiență extraordinară și totul organizat foarte bine.

Ghenea Emil

Anul acesta am plecat la Istanbul cu Pro Travel si pot spune ca a meritat fiecare leu. Ne-au raspuns repede la mesaje si s-au ocupat de tot ce am avut nevoie (hotel, transport, obiective de vizitat etc.), fara sa ne mai batem noi capul.
Ciprian a inteles exact ce cautam pentru o vacanta în 2 si ne-a dat niste sfaturi super bune despre locuri pe care altfel nu le-am fi descoperit singuri.
Daca vreti o agentie buna, fara surprize neplacute, recomand.

Mihai Ungureanu

5 zile de neuitat în Turcia. Totul la superlativ alături de ghidul Ciprian Constantinescu cu agenția Pro Travel. Pentru acest sejur minunat vă mulțumim.

Ana Salmen

Am petrecut alaturi de Pro Travel cea mai frumoasa mini vacanta cu ocazia Sf Maria. Recomand si vom reveni.

Angela Popescu

De ce să călătorești cu Pro Travel

Organizare fără griji

Ne ocupăm de fiecare detaliu: transport, cazare, ghid și program bine structurat pentru ca tu să te bucuri de călătorie în liniște.

Ghid român cu experiență

Ai alături un însoțitor de grup care cunoaște destinația, îți oferă informații relevante și te sprijină pe tot parcursul călătoriei.

Experiențe autentice, nu doar trasee turistice

Programele noastre includ momente locale, povești din culisele fiecărui loc și timp dedicat descoperirii în ritmul potrivit.